„Antimetafizica“ este titlul unui volum inedit scris de poeţii români Aurelian Titu Dumitrescu (născut la 15 februarie 1956) şi Nichita Stănescu (1933 – 1983), apărut în foileton în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului” în 1983, şi între coperte cu titlul complet „Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu”, la editura „Cartea Românească”, în 1985.
„Avea o disponibilitate formidabilă să doneze sânge!”, dezvăluie Adrian Păunescu într-un dialog purtat Aurelian Titu Dumitrescu, în volumul „Nichita Stănescu, atât cât mai ştim noi”. Avea dreptate. Nichita a donat sânge, comunicând continuu, chiar şi de pe patul ultimei sale suferinţe. Cu câteva clipe înainte de a muri, s-a ridicat, şi a rostit „Verde rece!”, ca să ne explice nouă ce e şi cum stă treaba cu lumea de dincolo.
Cu foarte puţin înainte de a pleca la cele veşnice, Nichita Stănescu, însoţit de discipolul său cel mai drag Aurelian Titu Dumitrescu, încheia publicarea în „Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului” a foiletonului-confesiune „Antimetafizica”, unul dintre cele mai cutremurătoare şi mai controversate opere testamentare ale literaturii române. Pentru că moartea nu a mai avut răbdare, marele poet n-a apucat să vadă cartea între coperte. Responsabilitatea dulce-amară şi covârşitoare a gloriei sale i-a revenit foarte tânărului său prieten: „Antimetafizica” i-a devenit băiatului de atunci fundament al unei biografii poetice de excepţie.
De fapt, volumul şi ideea s-au concretizat la insistenţa lui Aurelian Titu Dumitrescu, care a ştiut să provoace în interviurile luate de către el marelui poet român acea stare de graţie a confesiunii profunde şi genuine, care a generat una dintre cele mai strălucite modele paideice ale culturii româneşti.
Ideea denumirii acestui volum a fost însă a lui Nichita Stănescu, ca fiind doar aparent „opusă” conceptului filozofic de metafizică. Este demn de remarcat că însuşi Nichita Stănescu nu a considerat anti – meta – fizica drept fiind fizică, dar nici anti – metafizică, drept ceva opus metafizicii, ci, desigur altceva. Doar citirea „Antimetafizicii” va face pe oricine să înţeleagă cât de sus a aruncat marele poet român ştacheta dumnezeirii limbii române deschizând orizonturi lingvistice şi filozofice care au rămas aproape nedesţelenite, după mai mult 30 de ani.
– Ciprian Chirvasiu
Citeste mai mult despre eseuri: adev.ro/n5lzfn
Cartea am gasit-o in format electronic aici: scribd.com