1933

Vineri, 31 martie, ora 12:00, se naşte la Ploieşti, în casa părintească din strada General
Cernat, care astăzi îi poartă numele, Nichita Stănescu. Întâiul născut al soţilor Nicolae şi
Tatiana Stănescu va fi botezat după numele bunicilor Hristea (din partea tatălui), Nichita (din partea mamei).

1933-1940

Copilărie senină, în mahalaua numită Piaţa Sârbească, din vecinătatea căii ferate, al cărei limbaj colorat, familiar şi ironic, îl fermecase şi pe Caragiale.

Nu mă prea deosebeam de fetiţele din mahala, după port, până când, într-o zi, am încasat un toc de bătaie de la maică-mea, din pricina faptului că, arătând ceva necuviincios la vedere vecinei mele, Marcela, i-am zis: Sâc, că eu sunt băiat, iar tu eşti fetiţă!

La cinci ani, lui Nichita Stănescu i se face un horoscop.

El o să ajungă Cineva, chiar dacă o să mă necăjesc cu el, fiind cam bolnăvicios„

-Tatiana Stănescu

1940-1944

Urmează Şcoala primară, primele două clase la Şcoala nr. 5 de Băieţi, de pe strada Romană nr. 50, cu severul institutor Nicolae Constantinescu, totodată şi director, apoi, din cauza evacuării pricinuite de război, clasa a III-a la Buşteni, iar a IV-a la Vălenii de Munte. În toamna lui 1940, scrie o primă poezie, păstrată de mama sa pe un petic de hârtie.

1944-1948

Urmează cursurile Liceului Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Ploieşti. Examenul de
admitere îl susţine, însă, la Izvoarele, unde era evacuat liceul. Descoperă voluptatea febrilă a lecturii. Citeşte enorm, mai ales noaptea, părinţii surprinzându-l, uneori, cu câte un roman pe birou, ascuns sub cărţile de şcoală.

În ultimul an de şcoală (1952), la propunerea unui coleg (Sergiu-Uţă Băicoianu), liceul ia numele de I. L. Caragiale, atribuirea făcându-se în contextul aniversării centenarului marelui dramaturg. În aceşti ultimi ani de liceu, Nichita s-a dovedit a fi un adolescent care sfida eticheta severă, apărând într-o zi, la şcoală, cu o sprânceană rasă.

1948-1952

Este elev în ciclul superior, la acelaşi liceu, transformat în Liceul de Băieţi şi mutat pe
strada Gh. Doja. Învaţă inegal, rezolvă probleme de matematică în Gazeta liceului, unde publică şi caricaturi semnate H. Este remarcat de profesorul său de istorie, Nicolae Simache. Acesta îi va sugera să semneze Nichita Stănescu, renunţând la prenumele de Hristea. Iniţiază, în liceu, o revistă băşcălioasă, intitulată Băcăonia.

Casa părintească a Poetului este naţionalizată (în 1951), familia mutându-se pe strada I. C. Frimu nr. 28. Vor reveni, în 1952, ca simpli chiriaşi în propria locuinţă.

În clasa a X-a scrie un ciclu de poeme închinat vidanjorilor din oraş. Sunt versuri crude, dar vădind o tehnică impecabilă, care plac elevilor, înspăimântându-i însă pe profesorii de română C. M. Râpeanu şi Constantin Enciu.

Efectuează o vizită în Finlanda, împreună cu D. R. Popescu şi Nicolae Tertulian, participând la comemorarea a 75 de ani de la moartea lui Eminescu. Spre sfârşitul anului, o cunoaşte pe Gabriela Melinescu, în tensiunea emoţională a relaţiei
lor creând cele mai explozive opere ale sale.

1952-1957

Este admis la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, după ce
intenţionase să meargă la Politehnică. Face parte din grupa nr. 439 (F), alături de multe
nume ce vor deveni reprezentative pentru literatura română, între care: Nicolae Ciobanu, Călin Căliman, Ioan Şerb, Magdalena Stănescu, Maria Preduţ etc. Este coleg de an şi cu Eugen Simion (cu care fusese şi coleg de liceu), Fănuş Neagu, Sorin Titel, Valeriu Rusu etc. Îi are ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Paul Georgescu, Al. Rosetti, Al. Graur, Paul Cornea, Jacques Byck etc.

În toamna lui 1952, se căsătoreşte cu Magdalena Petrescu, într-un gest romantic, despărțindu-se după doar 1 an.

O cunoaşte pe Doina Ciurea, venită de la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu“, fostă prietenă a lui Nicolae Labiş. Cu ea se va logodi, la sfârşitul anilor de facultate.

Compune ciclul de versuri Argotice (1952), care face senzaţie.

Debutează la Cluj (17 martie 1957), în numărul 6 al revistei Tribuna. Publică apoi în Gazeta Literară.

În vara 1957, absolvă Facultatea de Filologie.

1957-1960

Este corector şi, apoi, redactor la secţia de poezie a revistei Gazeta literară, unde leagă
prietenii trainice cu Grigore Hagiu, Gheorghe Tomozei, Petre Stoica, Ion Băieşu, Nicolae
Velea, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc etc.

Începe să colaboreze (din 1958) la Contemporanul şi Steaua. Sunt anii uneia dintre
cele mai frumoase boeme ale literaturii române.

La sfârşitul anului 1960, Nichita Stănescu debutează editorial cu placheta de versuri
Sensul iubirii, prefaţată de profesorul Silvian Iosifescu. Volumul este bine primit de critică.

1962

În lunile ianuarie-februarie se află la Hunedoara şi Reşiţa, într-o călătorie de documentare, pentru „un contact mai intim cu realitatea“.

Pe 6 iunie, se căsătoreşte cu poeta Doina Ciurea.

1963

Face prima călătorie peste hotare, în Cehoslovacia.

1964

Publică volumul de versuri O viziune a sentimentelor, care îl consacră drept „un poet stelar al purităţii adolescentine“, fiind recompensat cu Premiul pentru Poezie al Uniunii
Scriitorilor.

1965 (martie)

Publică volumul de poezii Dreptul la timp, o viziune lirică din perspectiva timpului.
Este ales în Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, la 5 ani de la debutul său poetic în volum, ca o apreciere a valorii de scriitor.

Vizitează, pentru prima oară, Belgradul, în mai 1965, oraş de care va rămâne legat
sufleteşte şi literar. Participă la prima ediţie a Festivalului de Poezie de la Struga, unde primeşte Premiul Mic, acordat tinerilor, pentru poemul Quadriga. Aici are ocazia să-l cunoască pe marele poet rus Evgheni Evtuşenko.

1966

Publică volumul de lirică meditativă 11 elegii.

…Carte care mi-a adus cel mai mare noroc literar. Este singura mea carte trăită.

Volumul reprezintă un punct de referinţă al literaturii române contemporane. Din el lipseşte Elegia oului, a noua, care va fi introdusă abia în volumul Alfa (1967). În colecţia Cele mai frumoase poezii îngrijeşte o ediţie a poetului iugoslav Vasko Popa, Versuri, apărută la Editura Tineretului în traducerea sa.

1967

Apar patru volume de versuri: Roşu vertical (Editura Militară), Alfa (antologie 1960-
1966), cuprinzând şi un ciclu de poeme inedite, Obiecte casnice (Editura Tineretului) şi
Oul şi sfera (Editura pentru Literatură).

La începutul anului, cu o delegaţie a Uniunii Scriitorilor, face o călătorie prin Viena, Monte Carlo, Paris, Versailles, Avignon. Cu această ocazie, îl vizitează acasă pe poetul francez Jacques Prevert şi îl cunoaşte pe poetul Francis Ponge.

1968

Apare volumul de lirică Laus Ptolemaei (Editura Tineretului).

Vizitează pentru a doua oară Cehoslovacia. Participă la deschiderea cenaclului literar „I. L. Caragiale“ al Palatului Culturii din Ploieşti, împreună cu alţi scriitori de origine ploieşteană.

1969

Apar volumele de versuri Un pământ numit România (Editura Militară) şi Necuvintele
(Editura Tineretului), acesta din urmă primind Premiul Uniunii Scriitorilor, precum
şi placheta Cinci degete (Editura Biblioteca „Argeş“, Piteşti).

«Necuvintele» sunt elementele cele mai simple ale unui limbaj visat de poet, limbaj originar, care s-a pierdut, dar care aşteaptă să fie descoperit sau reinventat. Limbajul poeziei pure, eliberate de aura lucrurilor.

-Alexandru Condeescu

În Bucureşti, la Editura pentru Literatură, apare volumul 11 elegii, în ediţie bilingvă
germană şi română. La Praga, în Editura Odeon, se publică volumul Jedenast elegii, traducerea în limba cehă a celor 11 elegii.

Este numit redactor-şef la revista Luceafărul, împreună cu Gh. Tomozei, Fănuş Neagu şi
Adrian Păunescu.

Locuieşte cu Gabriela Melinescu pe Aleea Romancierilor, într-un apartament de două
camere, ai căror pereţi sunt tapetaţi cu icoane pe sticlă şi lemn. Începe să colecţioneze asiduu ceasuri vechi, ca o moştenire sentimentală lăsată de fostul său profesor de istorie, Nicolae Simache.

În decembrie, are un grav accident de automobil, pe şoseaua Câmpina-Bucureşti, în maşina prietenului său Nicolae Breban.

1970

Publică volumul de versuri În dulcele stil clasic şi antologia retrospectivă Poezii, în
colecţia Cele mai frumoase poezii. La Editura Eminescu din Bucureşti apare ediţia bilingvă româno-engleză a volumului 11 elegii, în traducerea lui Roy McGregor Hastie.
La aceeaşi editură apare şi o ediţie bilingvă româno-franceză, a aceluiaşi volum, în
traducerea lui Andrée Fleury, cu o prefaţă de Pierre de Boisdeffre.

Scrie prefaţa volumului Poeme de T.S. Eliot, cuprinzând traduceri de Aurel Covaci. Face o nouă călătorie la Belgrad.

Se desparte de Gabriela Melinescu.

Este numit redactor-şef adjunct la România Literară, funcţie pe care o păstrează până în 1973, adică atâta timp cât revista a fost condusă de Nicolae Breban.

1971

La Vârşeţ, Iugoslavia, în cadrul Editurii „Ugao“, publică Belgrad u pet prijatelja
(Belgradul în cinci prieteni), în ediţie bilingvă, sârbă şi română, traducerea aparţinându-i poetului Adam Puslojič, prietenul său. La Krusevăţ, în editura „Bagdala“, apare volumul Nerecii (Necuvintele), tradus în sârbă de Adam Puslojič.

În lunile iulie-august, vizitează Italia şi, apoi participă, la Londra, la al IV-lea Festival de
“Poetry International”. Acum îl întâlneşte pe poetul W. H. Auden. Prezenţa sa este intens mediatizată de presa engleză.

1972

Publică Belgradul în cinci prieteni, culegerea de versuri Măreţia frigului şi volumul de publicistică intitulat Cartea de recitire, cu care obţine, pentru a treia oară,
Premiul Uniunii Scriitorilor. În cadrul Editurii Biblioteca „Argeş“ din Piteşti i se publică placheta de versuri O literă în oglindă.

Traduce şi prefaţează un volum de Adam Puslojič, Pasărea dezaripată.

În luna octombrie, călătoreşte din nou în Franţa şi Germania.

1973

Apare antologia Clar de inimă (Editura Junimea) şi placheta Ion Neculce. O samă de
cuvinte aşezate în chip de vers de către Nichita Stănescu (Biblioteca „Argeş“). La
Timişoara îi apare ediţia bilingvă româno-sârbă Strigarea numelui (Dezivanje imena), în traducerea lui Adam Puslojič.

1974

În Editura Kriteryon apare volumul Viziorgona (Orga de apă), în traducerea maghiară
a lui Szilagyi Domokos. În Editura “Anvil Press Poetry” din Londra i se publică volumul The Still Unborn About the Dead, selecţie şi traducere în engleză de Peter Jay.

Vizitează Germania, în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, împreună cu Constantin Chiriţă şi Petre Stoica.

1975

Publică antologia retrospectivă de versuri Starea poeziei, în colecţia Biblioteca pentru Toţi. Este cea mai amplă selecţie de autor apărută în timpul vieţii sale. Pentru această carte primeşte al patrulea Premiu al Uniunii Scriitorilor. La Stockholm, îi apare volumul Kampen mellan inalvor och verklighet, cu o prefaţă de Arthur Lundkvist.

I se atribuie Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“ al Universităţii din Viena, pentru întreaga activitate poetică.

Se mută la ultimul său domiciliu bucureştean din Piaţa Amzei nr. 9.

1976

Participă, la Chişinău, la manifestarea culturală „Zilele literaturii sovietice“. Primeşte la Viena, în luna mai, Premiul Herder.

1977

Vine la Ploieşti, la o agapă prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la terminarea liceului
„I. L. Caragiale“.

La Riga, apare volumul Nekas nav cits, tradus în estonă de Leons Briedis. În Polonia, la Cracovia, se publică volumul Nieslowa i inne wiersze, în traducerea lui Zbigniev Szuperski. La Stockholm, se publică Ptolemaios död och upp standlese, volum tradus în suedeză de Pierre Zekeli, cu o prefaţă de Arthur Lundkvist.

În octombrie, la 20 de ani de la absolvirea promoţiei 1957, are loc o întâlnire a foştilor
studenţi ai facultăţii, la care ia parte cu entuziasm şi rosteşte un discurs.

1978

Publică volumul de versuri Epica magna, cartea consfinţind prima colaborare cu
graficianul şi pictorul Sorin Dumitrescu. Este un volum care afirmă un nou concept poetic, de natură vizionară, pentru care primeşte Premiul „Mihai Eminescu“ al Academiei Române.

La Budapesta, publică volumul Versei, în traducerea maghiară a lui Zirkuli Peter.

În iulie, o cunoaşte pe Teodoriţa Tărâţă (Dora) care, peste patru ani, îi va deveni soţie.

1979

Apare la Sofia, în limba bulgară, volumul Barelf s vliubeni, în traducerea lui Ocnean
Stamboliev.

Este propus pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, între cei care-l
recomandă aflându-se şi Gabriela Melinescu.

Publică volumul Opere imperfecte, Editura Albatros, cu desene de Sorin Dumitrescu.

1980

În colaborare cu Gheorghe Tomozei, publică volumul de poezii Carte de citire, carte de
Iubire (Editura „Facla“, Timişoara).

La Casa de Discuri „Electrecord“ este editat discul Nichita Stănescu – o recitare.

Apare la Belgrad volumul Stanje poezieje, în traducerea lui Petru Krdu. Apare monografia Nichita Stănescu – spaţiul şi vârstele poeziei de Ion Pop.

1981

Primeşte medalia Meritul Cultural Clasa a II-a şi este inclus în Le Petit Larousse illustré.

În urma unor repetate crize hepatice, este internat la Spitalul Fundeni.

1982

Publică volumul de eseuri şi proze poematice Respirări (Editura Sport-Turism), ilustrat cu propriile desene.

În februarie, moare tatăl poetului.

Apare volumul Noduri şi semne, subintitulat Recqviem pentru moartea tatălui, cu ilustraţii de Sorin Dumitrescu. Apar traducerile A Szavak ellen (Editura Albatros) şi Pravoto navreme (Struga, Iugoslavia), în traducerea lui Tasko Sarov, cu o postfaţă de Alexandru Condeescu.

În Catedrala Sf. Sofia din Ohrid, Macedonia, i se decernează Marele Premiu „Cununa de
aur“ a Festivalului Internaţional de Poezie de la Struga.

În acelaşi an, la Struga, apare volumul bilingv Poezii, în traducerea poeţilor Dumitru M.
Ion şi Tasko Sarov, cu o prefaţa de Marin Mincu.

În octombrie, participă la Festivalul de Poezie de la Belgrad, împreună cu Marin Sorescu.

I se tipăreşte placheta Oase plângând, în colecţia revistei „Lumina“ de la Pancevo
(Iugoslavia), cu desene ale autorului.

1983

La 31 martie, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, este omagiat de întreaga presă
culturală.

În toamnă, participă la aniversarea Centrului Urmuz, prilej cu care scoate o Revistă de
avangardă, în colaborare cu redacţia revistei „Manuscriptum“.

Călătoreşte în Bulgaria şi Iugoslavia. Are o nouă criză, fiind necesară spitalizarea.

Împreună cu criticul Alexandru Condeescu, începe lucrul la ediţia reprezentativă a
operelor sale. Cele două volume masive de versuri, intitulate Ordinea cuvintelor, precum şi volumul de proze Fiziologia poeziei vor intra la tipar în 1984 şi vor apărea, primele, în 1985, la Editura „Cartea Românească“, cel de-al doilea după 1989.

Susţine un senzaţional recital de poezie la Timişoara.

9-12 decembrie: participă, la Drobeta-Turnu Severin, la căsătoria prietenilor săi Ofelia
Rotaru şi Al. Condeescu, dar starea sănătăţii i se înrăutăţeşte brusc, şi este obligat să revină la Bucureşti.

9 decembrie: în revista „Flacăra“ îi apare ultima poezie antumă, Plantilla

13 decembrie: Moare, la Bucureşti, la ora 210, internat fiind la Spitalul de Urgenţă, în urma crizei hepatice declanşată anterior.

Este înhumat la Cimitirul Bellu, joi, 15 decembrie, în vecinătatea mormântului lui Mihai
Eminescu. Va fi condus pe ultimul drum de numeroşi prieteni şi admiratori.

Anunțuri