Nichita Stănescu a pierdut Premiul Nobel de două ori: prima dată în 1980 şi a doua oară în… 1984.

Meritul principal al candidaturii lui Nichita, în 1980, la Premiul Nobel îi aparţine Gabrielei Melinescu. După ce l-a părăsit, în 1974, scriitoarea a emigrat în Suedia, căsătorindu-se cu René Coeckelbergh. La Stockholm, Gabriela a început, pe lîngă activitatea de scriitor, să facă lobby pentru marele poet care-i fusese iubit. A avut şi sprijinul soţului, care, fiind un editor reputat şi avînd relaţii puternice la Academia Regală Suedeză de la Stockholm, a atras atenţia juriului Nobel asupra valorii lui Nichita. În paralel cu demersurile Gabrielei a funcţionat şi promovarea făcută de scriitorii sîrbi. Adam Puslojici ne-a declarat că ei l-ar fi propus pe Nichita la Premiul Nobel încă de la începutul anilor ’70.

În România, toată lumea ştie cîte ceva, dar nimeni nu declară pe faţă. Aşa că n-am putut reconstitui decît o poveste. În aprilie 1980, Nichita a fost anunţat de scriitorul Constantin Chiriţă că e nominalizat la Premiul Nobel şi că urmează să primească vizita unei delegaţii din Suedia. Uniunea Scriitorilor a refuzat să găzduiască la sediu întîlnirea lui Nichita cu suedezii, aşa că poetul i-a primit la el acasă.

Din mai multe surse am aflat şi “legenda” (neconfirmată de Dora Stănescu) că poetul a cumpărat toate florile din Piaţa Amzei şi le-a dus la el în apartament, unde le-a transformat în paturi de flori. Aşa i-ar fi primit Nichita pe suedezi, care au plecat fermecaţi de această întîmpinare, ca şi de versurile recitate de poet…

Împotriva lui Nichita au lucrat atunci atît Securitatea, cît şi unii scriitori, unii prieteni declaraţi ai poetului.

De fapt, prin ei a lucrat Securitatea. Motivul: ar fi fost total “nepotrivit” ca Nichita să ia Premiul Nobel înaintea lui Ceauşescu. Această lucrătură a Securităţii ne-a fost confirmată de Stela Covaci, una dintre cele mai apropiate prietene ale poetului.

A doua şansă la Premiul Nobel a lui Nichita ar fi fost în anul 1984. Faptul că luase Cununa de Aur la Festivalul Internaţional de la Struga (în mare parte datorită promovării făcute de Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica) îl propulsa automat, din nou, în vizorul Academiei Regale Suedeze.

Festivalul de la Struga era, la vremea aceea, cel mai mare festival de poezie din lume. Anul 1984 ar fi fost, aşadar, o a doua şansă a lui Nichita. Dar el nu mai era.

– Un articol de Miron Manega, Jurnalul Național, Editie de colecție, 26.05.2008

Vezi sursa aici

Anunțuri