GÂNDURILE NOASTRE…
Invit toți „nichitoșii” să lase un gând,
să povestească,
să poezească,
să picteze,
să cânte,
să semneze acest manifest…
Acest blog este pentru noi, cei care il iubim pe Nichita, cei ce iubim frumosul și ne naștem pentru a renaște.
Invit toți „nichitoșii” să lase un gând,
să povestească,
să poezească,
să picteze,
să cânte,
să semneze acest manifest…
Acest blog este pentru noi, cei care il iubim pe Nichita, cei ce iubim frumosul și ne naștem pentru a renaște.
Autoarea a zis,
septembrie 10, 2009 la 12:36 pm
The Two Trees
Beloved, gaze in thine own heart,
The holy tree is growing there;
From joy the holy branches start,
And all the trembling flowers they bear.
The changing colours of its fruit
Have dowered the stars with merry light;
The surety of its hidden root
Has planted quiet in the night;
The shaking of its leafy head
Has given the waves their melody,
And made my lips and music wed,
Murmuring a wizard song for thee.
There the Loves a circle go,
The flaming circle of our days,
Gyring, spiring to and fro
In those great ignorant leafy ways;
Remembering all that shaken hair
And how the winged sandals dart,
Thine eyes grow full of tender care;
Beloved, gaze in thine own heart.
Gaze no more in the bitter glass
The demons, with their subtle guile,
Lift up before us when they pass,
Or only gaze a little while;
For there a fatal image grows
That the stormy night receives,
Roots half hidden under snows,
Broken boughs and blackened leaves.
For all things turn to bareness
In the dim glass the demons hold,
The glass of outer weariness,
Made when God slept in times of old.
There, through the broken branches, go
The ravens of unresting thought;
Flying, crying, to and fro,
Cruel claw and hungry throat,
Or else they stand and sniff the wind,
And shake their ragged wings: alas!
Thy tender eyes grow all unkind:
Gaze no more in the bitter glass.
Beloved, gaze in thine own heart,
The holy tree is growing there;
From joy the holy branches start,
And all the trembling flowers they bear.
Remembering all that shaken hair
And how the winged sandals dart,
Thine eyes grow full of tender care:
Beloved, gaze in thine own heart.
Autoarea a zis,
septembrie 9, 2009 la 9:26 am
Jocul de-a “D”
Dar din dar de dai doar, dai de rai,
Dar de dai de unde nu-i, dai din darul dorului…
Dai-di-dam, dau-di-dam…
Da-mi tu, doar tu, dam-di-dum…
Autoarea a zis,
iunie 24, 2009 la 3:49 pm
BLESTEM [cu dezlegare la 12 noaptea cu luna plina] DE SANZAIENE
Noaptea de 24 iunie este Noaptea Sanzaienelor… Trei la numar, spun batranii…
“Pe prima o cheama Ana si e nascuta in prima dimineata dupa noaptea de sanzaiene, pe 25. O poti recunoaste dupa rasul copilaros atunci cand dai de dracul. Are parul rosu, aprins ca focul cu care se joaca, si ochii verzi doar cand vine furtuna. Ea este sanzaiana sugubeata. Ea leaga si dezleaga vrajile de bine sau pe cele de rau. Blestemele ei sunt usurele si te pun doar in incurcatura. Sunt ca o urechere pe care ti-o trage mama atunci cand nu ai fost cuminte. Desi usturatoare, lectiile ei comporta intotdeauna morala celui orb sau uitic, si o data vindecat de bolile astea amarui, ea prinde vraji albe, ca recompensa. Nu o supara, caci vei calca stramb si o sa te doara. Fa-o sa rada ca soarele pe fata copiilor si vei fi fericit.
A doua sanzaiana este Amara si s-a nascut pe 26. Blestemele ei sunt crude pentru cei ce iubesc si lasa, pentru cei ce ranesc si nu le pasa si pentru cei ce apuca pe drum gresit si se incapataneaza sa nu se uite inapoi. Amara are parul ca abanosul, negru ca noaptea pacatului si ochii la fel. Nu vrei sa pici in blestemele ei capcana, de care doar Ana te mai poate scapa, daca ii arati ca ti-a venit mintea la cap. Ana si Amara sunt surori vitrege. Rad impreuna de nebuni si se cearta ca luna si soarele pe izbavirea sufletelor.
Ultima sora, cea de-a treia, nascuta seara, pe 27, este Amalia. Ea este sanzaiana dragostei. Este protectoarea iubirii adevarate. Vrajile ei nu le dezleaga nici Amara, nici ploaia, nici furtuna, si nici macar oamenii. Are parul de aur ca soarele si ochii albastri ca cerul. Daca iubesti, Amalia pazeste asupra inimii tale. Amalia si Ana sunt surori bune, de sange.”
In fiecare an, in ziua 25 a lunii iunie, eu am creat o traditie: ofer cuiva special un cadou. Anul acesta va fi unul mai… deosebit. Nimic valoros in ochii bogatilor, dar nu de lepadat pentru inimile “curate”. Anul acesta voi darui o parte din sufletul meu unui om care nu a pretuit niciodata iubirea si care… pe ici, pe colo, mi-a facut mult rau. La noapte, dezlegam toate blestemele Amarei si legam o vraja alba unui orb.
Iar asta… asta este pentru toti cei care au facut-o pe “sugubeata” sa planga norii… (cum ar fi zis Nichita)
[Echolyn - One voice. Ascultati-o daca o gasiti, e foarte frumoasa
]
Autoarea a zis,
aprilie 23, 2009 la 1:30 pm
For each and every woman rising… especially for you, my darling
Still I Rise
by Maya Angelou
You may write me down in history
With your bitter, twisted lies,
You may trod me in the very dirt
But still, like dust, I’ll rise.
Does my sassiness upset you?
Why are you beset with gloom?
‘Cause I walk like I’ve got oil wells
Pumping in my living room.
Just like moons and like suns,
With the certainty of tides,
Just like hopes springing high,
Still I’ll rise.
Did you want to see me broken?
Bowed head and lowered eyes?
Shoulders falling down like teardrops.
Weakened by my soulful cries.
Does my haughtiness offend you?
Don’t you take it awful hard
‘Cause I laugh like I’ve got gold mines
Diggin’ in my own back yard.
You may shoot me with your words,
You may cut me with your eyes,
You may kill me with your hatefulness,
But still, like air, I’ll rise.
Does my sexiness upset you?
Does it come as a surprise
That I dance like I’ve got diamonds
At the meeting of my thighs?
Out of the huts of history’s shame
I rise
Up from a past that’s rooted in pain
I rise
I’m a black ocean, leaping and wide,
Welling and swelling I bear in the tide.
Leaving behind nights of terror and fear
I rise
Into a daybreak that’s wondrously clear
I rise
Bringing the gifts that my ancestors gave,
I am the dream and the hope of the slave.
I rise
I rise
I rise.
Autoarea a zis,
aprilie 17, 2009 la 1:57 pm
To Do Again Or While I Still Can
- fly with wings (only)
- find the reddest dress
- paint again, have an exhibition
- play Impromptu Fantasie one more time
- read as many books as I can
- play a song on a stage
- climb in “my tower” again
- get the money to buy THAT book
- dance every time I feel like, even if it hurts
- walk barefooted on grass
- climb on a tree
- play with children
- see the sea one last time
What would you do one more time, if it were the last… ?
Autoarea a zis,
aprilie 14, 2009 la 11:31 am
Ademenire
de Marta Petreu
Stau între pumn şi destinaţia lui – spun
Dar tu intră în poemele mele. Dormi. Scrie. Respiră.
Stapâneşte pământul. Stăpâneşte-ţi femeile tale. Culcă-te sub
ochii mei
cu oricare dintre ele
Eu mă aşez – reflex mereu zi de zi -
între pumn şi destinaţia lui
Recunosc: e locul meu spaima mea. Aici le concep
aici le port aici le nasc pe ele poemele:
din violenţă le smulg
Nu te iubesc. Nu. Cu mâinile vârâte până la coate
în buzunare
fluier
îţi fluier în faţă: nu te iubesc
tu carnasierule ispită cauză ultimă a nesomnului
Cu mâinile în buzunare hulesc
te hulesc
Mint că nu am nevoie de tine
Nu dorm – deci nu te visez
Pur şi simplu mă plimb prin lume cu imaginea ta
ca o schijă fierbinte
înfiptă în mine
pur şi simplu te tutuiesc fără ruşine
te mototolesc te înfrâng vreau din gura mea să te scuip
te-ntrerup te huiduiesc
ca evreii pe Dumnezeul cel aşteptat şi-ntrupat
ca evreii la Paşti pe Mesia
Dar vino în poemele mele:
eşti unicornul pe care vreau să-l pecetluiesc într-un vers
ca-ntre gratii cu şapte zăvoare
Te poftesc oho te poftesc. Şi ştiu legea
(memoria mea mi-o repetă răspicat):
nu te ating nu te ating nu te ating
Locul meu e pentru totdeauna fixat: între pumn
şi destinaţia lui. Aici
în rana mea intră şi tu:
iubeşte-ţi femeile culcă-te cu oricare din ele mie imi eşti
interzis
(însă poartă-mă-n nări în văz în auz
poartă-mă
ca pe o remuşcare acută ca pe-o vinovăţie împlinită
acolo la tine în creier)
Poruncesc: intră-n poem tolăneşte-te-n el:
în spaţiile albe dintre versuri dintre negaţii
îţi permit să-ţi faci loc – deci respiră
p.s.: mi-a cam placut… ce sa zic
SYSY a zis,
martie 31, 2009 la 9:42 am
LECTIA DE ZBOR
Mai intai iti strangi umerii,
mai apoi te inalti pe varful picioarelor,
inchizi ochii
refuzi auzul.
Iti spui in sine:
acum voi zbura!
Apoi zici: zbor !
Si acesta este zborul.
Iti strangi umerii
cum se strang raurile intr-un singur fluviu.
Iti inchizi ochii
cum inchid norii campia
Te-nalti pe varful picioarelor
cum se inalta piramida pe nisip
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
si-apoi iti spui in sinea ta:
acum voi zbura
de la nastere spre moarte.
Dupa aceea zici:
Nevermore.
Si apoi filf
dai din aripile altcuiva,
si-apoi esti el,
iar el
este pururi altcineva!
XXXX
Gluma
Ploua soare in mine
Si ma uda cu lumina.
Eu in joc stropesc cu soare
Coala zarilor velina.
Ce-am facut?! Cum o sa-ascund
Pata galbena, arsura?
Peste tenta de lumina,
Peste zari ma dau de-a dura.
Nu se duce; Ce sa fac?
Sufletul mototolesc
Si-l fac carpa ca sa sterg
Soarele copilaresc.
Carpa sufletului insa
Toata-i imbibata-n soare,
Sterg mereu si-n zari lumina,
E din ce in ce mai mare.
Zarea as putea s-o-nghit
Si ar fi ascunsa bine,
Dar mi-ar lumina tot trupul
Si-ar putea ghici oricine.
Ei, si daca-ar ramane
Inca-un soare, ce ar fi?
N-o sa planga nu-i asa?
Nimeni – dintre noi, Copii.
Anda a zis,
martie 31, 2009 la 9:06 am
Vii spre mine
(morţi de tine..)
fruntea mi-o zdrobeşti de cer
într-un mult de efemer
„Unde se duc norii?” Nori.
(da.
Ai venit să mă omori)
„Am uitat să te mai fiu.”
(eu sunt moartă tu eşti viu)
(am învăţat despre nori…
zbori şi zbori şi zbori şi)
(zbori)
O să uit să te mai fiu.
(eu sunt moartă tu eşti viu)
(unu şi cu unu doi
un..u şi cu un..a noi)
O să uit să te mai mamă,
o să uit să te mai tată..
Astfel ieşi-vom din „suntem”
fără să fi fost vreodată
poezia mea subintitulata “stanesciana” din vremurile adolescentei
ce liniste e intotdeauna la mormantul lui. pacea urca pana la cer
Autoarea a zis,
martie 31, 2009 la 9:09 am
Multumesc, Anda
Autoarea a zis,
martie 31, 2009 la 8:48 am
Am zis sa dau tot eu startul…
Asa ca m-am gandit sa postez una dintre poeziile mele preferate.
Alone
From childhood’s hour I have not been
As others were — I have not seen
As others saw — I could not bring
My passions from a common spring —
From the same source I have not taken
My sorrow — I could not awaken
My heart to joy at the same tone —
And all I lov’d — I lov’d alone —
Then — in my childhood — in the dawn
Of a most stormy life — was drawn
From ev’ry depth of good and ill
The mystery which binds me still —
From the torrent, or the fountain —
From the red cliff of the mountain —
From the sun that ’round me roll’d
In its autumn tint of gold —
From the lightning in the sky
As it pass’d me flying by —
From the thunder, and the storm —
And the cloud that took the form
(When the rest of Heaven was blue)
Of a demon in my view —
- Edgar Allen Poe